Dezvoltarea turismul rural poate deveni o activitate profitabilă pentru mai mulți cetățeni din mediul rural

În contextul indicatorilor de dezvoltare social economică a Republicii Moldova, atestăm că mai mult de jumătate din produsul intern brut este creat în sectorul serviciilor, sector care este reprezentat  și de ramura  turismului, care este calificat ca un fenomen social-economic cu un impact direct asupra dezvoltării infrastructurii.

Când vorbim despre ramura turismului la general, unicele date statistice despre sunt numărul de turiști care au vizitat Republica Moldova și numărul de turiști plecați în străinătate prin intermediul Agențiilor de turism din Republica Moldova.  Spre exemplu, doar în anul 2019 Republica Moldova a fost vizitata de 20 mii de turiști străini, în străinătate au plecat 310 mii turiști, iar numărul turiștilor participanți la turismul intern a constituit 46 de mii.

Un studiu realizat încă în 2011 ”Competitivitatea în turism”  estima cifra anuală de afaceri a industriei de turism din Moldova la 80 milioane de dolari.

Cifrele invocate ne vorbesc despre oportunitățile nevalorificate din domeniul turismului, îndeosebi a turismului rural, care ar putea deveni o afacere profitabilă pentru oamenii care locuiesc la sat, pentru familiile tinere din sate și pentru dezvoltarea localităților rurale.

Prin dezvoltarea  turismul rural am crea  un șir de avantaje pentru  valorificarea spațiilor agricole, resurselor naturale și  a patrimoniului cultural (tradițiile sătești, produsele agricole) , crearea direct și indirect a locurilor de muncă, îmbunătățirea infrastructurii.

În plus, există o serie de motive economice, sociale și culturale care recomandă dezvoltarea inițiativelor turistice în zone rurale ca și stimulator al economiei rurale. Așezările mici simt de regulă lipsa unui sistem de management sofisticat, așa cum se aplică la firmele din mediul urban, sau la nivel guvernamental care include mai puține resurse și probabil altfel de cunoștințe tehnice în cercetare, planificare, marketing și management operațional.

Trebuie să recunoaștem că în ultima perioada de timp,  activitatea turistică a lipsit din agenda programelor finanțate de la bugetul de stat. Dar, fiind conștienți de importanța acestui sector pentru dezvoltarea economiei naționale, instituțiile statutului au decis să susțină  inițiativele locale de dezvoltare a turismului rural.

Aici, voi menționa recenta inițiativă, susținută de Parlament, în vederea facilitarea activității de întreprinzător din domeniul turismului prin

completarea genurilor de activitate în bază de patentă de întreprinzător cu activitățile de prestare de servicii turistice  de către ghizii turistici, proprietarii de case rurale și de participanții în cadrul programelor și evenimentelor turistice. Mai mult, în situația în care sectorul turismului a fost afectat profund de criza pandemică, aprobarea modificărilor legislative sunt un suport esențial în susținerea mediului de afaceri în eforturile de redresare a situației privind turismul receptor și intern.

Este un prim pas  în susținerea și dezvoltarea micilor afaceri la sate, dar mai avem de explorat avantajele pe care le oferă societății dezvoltarea turismului rural. În acest scop, sunt necesare lansarea campaniilor de informare privind oportunitățile turismului rural la nivel local, organizarea de cursuri și instruiri și alte măsuri care necesită a fi concepute într-un document de politici în domeniul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four − trei =